ATRACȚII TURISTICE
DESCOPERIȚI TOT – DISTRACȚIE ȘI RELAXARE DIN PLIN
Poziția excelentă de care se bucură Hotel Malibu Mamaia ușureaza accesul la unele dintre cele mai cunoscute obiective turistice din stațiune, dar și din Constanța.

SCROLL

CAZINOUL
Este una dintre primele clădiri ridicate la Constanța, la scurt timp dupa ce orașul a iesit de sub administrarea Imperiului Otoman și nu s-a mai numit Kustenge. Clădirea Cazinoului reprezintă un monument arhitectural unic în țară și în străinătatea și este emblema orașului Constanța.
INSULA OVIDIU
Este situată în mijlocul Lacului Siutghiol. În jurul acestui petic de pământ au fost țesute numeroase legende – se spune de exemplu că pe ea a compus poetul latin Ovidiu, în timpul exilului său în Tomis, lucru puțin probabil și care nu s-a dovedit până acum. În prezent, pe insulă se poate ajunge cu vaporașul sau cu șalupa. Vă asteaptă o plimbare scurtă și lină pe lac până la insulă unde este amenajat un complex turistic care oferă și locuri de cazare, dar mai ales un restarant rustic unde se servesc în principal preparate din pește. Bineînțeles, nu lipsește muzica. Insula Ovidiu este un loc plin de verdeață, în mijlocul apei care nu trebuie ratat.
PORTUL TOMIS
Portul Tomis este parte integrantă a orașului Constanța, fiind o prelungire a falezei Cazinoului, prin intermediul căreia se realizează o trecere frumoasă către plaja Modern. Accesul în port se face ușor atât cu mijloace auto, cât și pietonal. Prin amplasamentul și infrastructura existentă, Portul Tomis oferă un potențial ridicat de valorificare a turismului nautic, activități sportive și de agrement, constituind un adăpost pentru ambarcațiunile sportive cu vele. Capacitatea portului permite organizarea unei game largi de activități sportive, ca de exemplu regate, care se desfasoară pe durata mai multor zile.
DELFINARIUL CONSTANTA
Inaugurat la 1 iunie 1972, constituie primul muzeu de acest fel din țară și, la acea dată, din sud-estul Europei. În amfiteatrul cu piscină și în bazinul acoperit, se organizează demonstrații cu delfini, lei de mare și pinguini. Delfinii Chen Chen și Ni-Ni sunt noile vedete ale Delfinariului constănțean, aduse tocmai din China.
TELEGONDOLA DIN CONSTANȚA
O altă atracție a litoralului, pentru turiștii de toate vârstele. De la înălțimea telegondolei puteți admira Constanța, stațiunea Mamaia, lacul Siutghiol și Marea Neagră. Vă puteți îmbarca din două stații, prima aflată în zona Perla Mamaia, iar cea de-a doua în zona Cazino Mamaia. Timp de 8 minute veți pluti deasupra stațiunii Mamaia, la o înalțime maximă de 50 de metri. Lungimea totală a traseului străbătut de telegondolă este de 2 kilometri. Gradul maxim de siguranță este garantat de echipamentele de ultimă generație și în conformitate cu standardele internaționale.

 

CENTRUL VECHI
Centrul Vechi este un cartier din Constanța, învecinat cu cartierul Victoria. Este denumit și Centrul Istoric, deoarece în acest cartier este concentrată toată istoria antică a orașului.
ACVARIU FALEZĂ
Acvariul Constanţa, prima secţie a Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii, amplasat la malul mării pe faleza Cazinoului, în imediata vecinătate a acestuia, este şi primul acvariu public din România şi a fost inaugurat la 1 mai 1958.
Clădirea care îl adăposteşte, construită la începutul sec. XX, a trebuit reamenajată în totalitate, ea având, până în anii 1950, altă destinaţie.
Acvariul constănţean a rămas cea mai mare instituţie de acest gen din ţară, deşi ulterior şi alte muzee de ştiinţe ale naturii au înfiinţat secţii cu acelaşi profil.
SATUL DE VACANȚĂ
Satul de vacanță este un loc popular printre turiștii care își petrec concediul în stațiunea Mamaia. Amenajat în sudul stațiunii, între lacurile Tăbăcărie și Siutghiol, acest loc este ideal pentru persoanele aflate în căutarea distracției și veseliei.
PROMENADA MAMAIA
Mamaia este o stațiune turistică de vară a litoralului românesc, pe malul vestic al Mării Negre. Este situată în nordul Municipiului Constanța, din care face parte. Are foarte puțini locuitori permanenți, fiind însă suprapopulată pe parcursul verii.
AQUA MAGIC
Aqua Magic este cel mai modern parc acvatic de pe litoralul Mării Negre[necesită citare], ce se întinde pe o suprafață de 27200 mp (2,7 hectare) și include tobogane, piscine pentru adulți și copii, căderi de apă, bazine, restaurante, baruri, fast-food-uri și magazine de suveniruri.